C-un gând, dinainte, mă scutur de ploaie
Pe pasul ce-mi cântă, sunt scoici la picioare
În apă mi-e masul, a spumei savoare
Amestecă bine și vinul, se-nmoaie...

De-s lacrimi amare, le zacă, rămână
În zdrențe și-n ochii prea grei, oarbă facă
Că-n suflet, mi-s ghiuluri, picioare de dacă
Sunt zână și încă-s o babă bătrână.

Poeme să scrie ilustrul-nainte
Picioare din rană cum pot să nu ducă
Nici marea cu zâne, neonul cu furcă
Ce stă să mă-nhațe, cum luna se minte.

Văd bărci, cum aleargă pe marea pustie
Cu mâna prin hățul, mă tragă, m-alerg
Și-n spate las dorul, tânjirea, îmi neg
Săruturi în noapte și seri de hârtie.

Mă duc... Mi-urlă țața să merg iar în tomuri
M-așteaptă o viață-necată-n onor
Împiedic și marea, mi-lovesc în picior
Pe orice-mi rămâne rugat pe din Domuri.

Înmoaie pe inimă perna ce-i roză
Tăceri mă irigă, tăcerile tac
Pun, iară-ți, în mare, călcâiul de dac
Și soarele-n umbră, tăcut, prinde poză.

Întrebi, pare-mi-se, în spate ce este
În față ce este, nisipul răspunde
Crăiasa se duce, nisipul se tunde
Sunt ploi, duce totul, stejaru-i pe creste.